Prenumele Iisus în ebraică este Iehosua, cu diminutivul Iesua, şi înseamnă “YHWH [Yahve] mântuieste”. Iisus a fost menţionat în Septuaginta (textul grec al evangheliilor) ca Iesoûs Khristós, în traducere latină Iesus Christus. Grecescul Khristós este o traducere a evreiescului masiach [mesia].
Prenumele în limba română provine din limba slavonă, care a fost preluat din limba greacă, unde la iniţială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba româna cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tiparit în anul 1701 la Cluj).
Grafia „Iisus” este corectă deoarece reproduce şi i-ul din Iesus, care în latină a fost redat prin „e”. Tendinţa de a se citi ca în greacă a început din Evul Mediu şi de aceea grafia Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe şi în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este corectă, ea imitând citirea greaca modernă. De altfel, însăsi lectura numelui în limba română, nu accentuează prima silabă (i.e., ca în latină sau engleză: Je'-sus), ci ultima (ca în greacă, sau spaniolă, franceză etc.)
Acesta este un motiv în plus de a favoriza lectura numelui lui „Iisus” cu un scurt aproximant initial [j], cum sugerează dublarea lui "i", precum şi grafia cu doi "i": Iisus, care nu este deloc redundantă, având temeiurile ei atât fonologice cât şi etimologice.
La temeiurile etimologice se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele "Iisus", atât în ebraica (Iehosua, Iesua), cât şi în limbile europene începând cu latina (Jesus, în care "j" nu este cel din franceză, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunţat cu doua sunete înainte de primul "s", anume [i-e/i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul initial poate fi [ž] (fr. Jésus) sau [g] (eng. Jesus). Aceste paralele etimologice motivează pe deplin utilizarea a două litere înainte de "s" şi în limba română.
