Când sunt copii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e, şi sună bine:
"TĂTICULE, mi-e dor de tine!"
Dar anii trec şi, deodată
Nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ
Dar şi aşa, tot sună bine:
Dar şi aşa, tot sună bine:
"TATĂ, îmi este dor de tine!"
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din TATĂ tu devi BABAC
Şi vorba sună trist şi gol:
"BABACULE, mai da-mi un pol! ..."
Dar, viaţa e un foc de paie
Şi, vrei, nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta în râs e luată:
"TATAIE, ia mai las-o baltă!! ..."
Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi doar ... ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte:
"BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?!?"
Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie
Eu am răbdat şi, ţi-am dat ţie
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, când vi la mine
Să-mi zici ca în copilărie:
"TĂTICULE, mi-e dor de tine!"
