duminică, 16 august 2015

Un gând de recunoștință...

În negura profund-a nopții
În liniștea caldei ninsori
Îmi vine-un gând de contemplare
Gândesc la El și simt fiori.

Gândesc la viața mea păgână
Trăită în desfrâu și-n rău
Și mă-ntreb cum poate oare
Să mai suporte Dumnezeu?

Mă mir cum Domnul mă mai ține!
Și mă ajută ne-ncetat
Mă mir cum daruri îmi trimite
Deși trăiesc doar în păcat!

Nu știu care să fie darul
Ce-ntâi merită mulțumire
Privind pierdut, prin tot amarul
Mă bucur că Te-a dat pe tine!

Când crucea vieții mă apasă
Când patima mă încolțește
Când calea-mi devine spinoasă
În El și-n tine-mi pun nădejde

Un frate e un dar prea mare
Ce nici acum nu-l merit eu
Și stau și mă gândesc cum oare
Mă mai suporți la pieptul tău?!

Căci Domnul nu mi-a dat un frate
Din al meu sânge, mult spurcat
De-ntinăciune și de patimi
De duhul rău, cel întinat

Ci-a dat rudenie aleasă
Prin al Său sânge-n dar vărsat
Ca să mă cureţe pe mine
De al mizeriei păcat!

Mi-a dat un frate, o comoară
Rudenie prin Duhul Sfânt
Ce-mi este reazim și-alinare
Prin spinii de pe-acest pământ.

Și slavă înalt neîncetat
Preamilostivului Hristos
Că m-a binecuvântat
Cu un frate credincios!

luni, 23 martie 2015

Scrisoare de bun ramas...

Si daca as vrea sa plec intr-o zi
Nu ma opri ...
Sa plec, sa uit,
Sa plec intr-un mormant
Umed si rece
Ca lumea ce trece!
Sa nu ma opresti pe cale,
Intr-o vale
A viselor tarzii, a noastre drumetii, prin viata
Ce-i precum o gheata, inalta si semeata, plina de nerozii.
Astazi pasesc printre morti vii
Cu trupuri reci ce nu stiu a visa,
Ce nu stiu a iubi, ce nu stiu a ierta!
Astazi se traieste o moarte,
Dar nu ca la carte;
Ci o moarte mult mai dura,
O moarte printre vii!
Blestemul cel mai tragic, blestemul izolarii
Nefericita cale cu duhu-alunecarii.
Si in acesta lume, de ura stapanita
Iubirea-i suferinda, virtutea ofilita.
Nelinistea-mi apasa, impatimitul suflet
Si-n fata vrea sa-mi iasa, de jale al meu urlet.
Sa tip, sa sparg, sa mistui imi vine de furie!
Dar ce folos avea-voi de sparg o farfurie!?!
Atunci nu-mi mai ramane decat o resemnare ...
Ca doar mormantul fi-va a duhului alinare!
Atunci se va opri a inimii iubire
Pentru cei ce in viata ne lasa-o amintire!
Atuncea nu mai fi-va a inimii durere
Pentru cei ce ne fost-au balsam de mangaiere!

duminică, 22 martie 2015

Amintirea unui om ...

O amintire ... un fior
Pe aripa de inger calator!
Pierdut printre ganduri,
Citind printre randuri
O viata de om ...

Cand termin lectura,
Se spulbera umbra.
Cunosc din fructul oprit,
Tot raul din lume
In viata de caine
A omului neiubit!

Cum omul cazut-a
Din a Dragostei slave
In sclavia iubirii pe pamant!
Cand dat-a agapo
Pe filia lumii
Si sufletul ii fu sfasait!

Iar ceea ce-s astazi
O umbra, fantasma
A omului lipit de pamant,
Constat cu durere
Cand termin lectura
Adamului de demult!