Scrisoare de bun ramas...

Si daca as vrea sa plec intr-o zi
Nu ma opri ...
Sa plec, sa uit,
Sa plec intr-un mormant
Umed si rece
Ca lumea ce trece!
Sa nu ma opresti pe cale,
Intr-o vale
A viselor tarzii, a noastre drumetii, prin viata
Ce-i precum o gheata, inalta si semeata, plina de nerozii.
Astazi pasesc printre morti vii
Cu trupuri reci ce nu stiu a visa,
Ce nu stiu a iubi, ce nu stiu a ierta!
Astazi se traieste o moarte,
Dar nu ca la carte;
Ci o moarte mult mai dura,
O moarte printre vii!
Blestemul cel mai tragic, blestemul izolarii
Nefericita cale cu duhu-alunecarii.
Si in acesta lume, de ura stapanita
Iubirea-i suferinda, virtutea ofilita.
Nelinistea-mi apasa, impatimitul suflet
Si-n fata vrea sa-mi iasa, de jale al meu urlet.
Sa tip, sa sparg, sa mistui imi vine de furie!
Dar ce folos avea-voi de sparg o farfurie!?!
Atunci nu-mi mai ramane decat o resemnare ...
Ca doar mormantul fi-va a duhului alinare!
Atunci se va opri a inimii iubire
Pentru cei ce in viata ne lasa-o amintire!
Atuncea nu mai fi-va a inimii durere
Pentru cei ce ne fost-au balsam de mangaiere!

Amintirea unui om ...

O amintire ... un fior
Pe aripa de inger calator!
Pierdut printre ganduri,
Citind printre randuri
O viata de om ...

Cand termin lectura,
Se spulbera umbra.
Cunosc din fructul oprit,
Tot raul din lume
In viata de caine
A omului neiubit!

Cum omul cazut-a
Din a Dragostei slave
In sclavia iubirii pe pamant!
Cand dat-a agapo
Pe filia lumii
Si sufletul ii fu sfasait!

Iar ceea ce-s astazi
O umbra, fantasma
A omului lipit de pamant,
Constat cu durere
Cand termin lectura
Adamului de demult!