Un gând de recunoștință...

În negura profund-a nopții
În liniștea caldei ninsori
Îmi vine-un gând de contemplare
Gândesc la El și simt fiori.

Gândesc la viața mea păgână
Trăită în desfrâu și-n rău
Și mă-ntreb cum poate oare
Să mai suporte Dumnezeu?

Mă mir cum Domnul mă mai ține!
Și mă ajută ne-ncetat
Mă mir cum daruri îmi trimite
Deși trăiesc doar în păcat!

Nu știu care să fie darul
Ce-ntâi merită mulțumire
Privind pierdut, prin tot amarul
Mă bucur că Te-a dat pe tine!

Când crucea vieții mă apasă
Când patima mă încolțește
Când calea-mi devine spinoasă
În El și-n tine-mi pun nădejde

Un frate e un dar prea mare
Ce nici acum nu-l merit eu
Și stau și mă gândesc cum oare
Mă mai suporți la pieptul tău?!

Căci Domnul nu mi-a dat un frate
Din al meu sânge, mult spurcat
De-ntinăciune și de patimi
De duhul rău, cel întinat

Ci-a dat rudenie aleasă
Prin al Său sânge-n dar vărsat
Ca să mă cureţe pe mine
De al mizeriei păcat!

Mi-a dat un frate, o comoară
Rudenie prin Duhul Sfânt
Ce-mi este reazim și-alinare
Prin spinii de pe-acest pământ.

Și slavă înalt neîncetat
Preamilostivului Hristos
Că m-a binecuvântat
Cu un frate credincios!